Mie imi era egal, ma uitam la fata aceea, mi se luminasera ochii de fericire, o iubeam nebuneste si ii spuneam in gand: "vai, ce te mai iubesc!".Domnul Sima ne-a turnat ceaiul cu gust de izma si miros dulceag, in fine, n-am sa-l descriu, am sa spun doar ca noi ne-am asezat pe scaune iar tanarul acela cu sani ca de femeie,s-a asezat peste omul mort sau peste papusa de ceara lungita acolo, parea ca nu-l vede.
Draga mea", i-am spus eu atunci, incet, fetei aceleia, "fiindca nu stiu cum te cheama am sa te numesc Zenobia si trebuie sa stii ca te iubesc neinchipuit de mult; uite, chiar azi-noapte am visat ca un prieten, un fost coleg de scoala, nu mai stiu, mi-a daruit o haina brodata, trebuia sa asist la nunta lui; ei bine, mireasa, care iti seamana leit, ma iubea neinchipuit de mult, imi spunea mereu asta, in ciuda atitudinii mele rezervate; mie, marturisesc, imi facea placere, desi respingeam cu hotarare pornirile ei pasionale; de altfel, cu cateva nopti inainte, in imprejurari aproape similare (cu exceptia ceremoniei nuptiale) o alta fata, nu o mireasa ci una despre care se stia precis ca e mormona, te rog sa nu scapi amanuntul acesta, ma iubea si ea neinchipuit de mult si eu ma simteam nespus de bine, ca in picatura aceea de apa; eram fericit in pelicula ei de dragoste, iti spun drept si te iubesc neinchipuit de mult, as zice, si asa mai departe; starea aceasta de dragoste, pentru tine, totala si cotropitoare, rezuma intreaga mea existenta de pana acum, nu stiu daca ma intelegi; iar daca ma iubesti si tu neinchipuit de mult, dupa cum s-ar parea, poti sa faci abstractie de persoana mea fizica atat de incorect imbracata, n-are importanta, nu stiu deca ma intelegi si te rog sa ierti discursul meu de cretin, voiam sa-ti spun, si asa mai departe..."
"E sigur ca te iubesc", mi-a raspuns ea incet "de altfel, trebuie sa stii ca, facand abstractie de circumstanta, te iubesc neinchipuit de mult, in calitate de mireasa a fostului tau coleg de scoala, desi nu sunt mormona, dar asta nu conteaza, si asa mai departe..."
"Constantinescule", a spus atunci cu glas tare Iason "ce tot mormaiti voi acolo, ce tot te uiti la nenorocita asta? E o scarba, am gasit-o in mlastina, aproape lesinata, pe cand veneam incoace, i-am tras atunci si cateva suturi, ca sa ma tina minte, as fi lasat-o acolo, sa crape in apa, pe trestii, dar a luat-o Petru, de mila" (asadar celalalt, mult mai tanar, aproape un copil, se numea Petru) "si a adus-o incoace".
"N-am luat-o de mila" a spus Petru "ci pentru ca o iubesc neinchipuit de mult, desi nici macar nu stiu cum o cheama."
"O cheama Zenobia, daca vrei sa stii", am spus eu, "si e neinchipuit de frumoasa, asa cum o vezi si aproape lesinata, cum ati adus-o voi pe cand veneati din mlastini, incoace; eu o cunosc mai demult dinainte de casatoria fostului meu coleg de scoala, si asa mai departe..."
"N-are decat s-o cheme cum vrea", a spus Petru, "poate s-o cheme si Zenobia, daca asa vrea ea; eu o iubesc neinchipuit de mult de la prima vedere si putin imi pasa de numele si de casatoriile ei."
