biografia postuma a Stefaniei Oprina

inca o data ni se confirma geniul literar de care da dovada domnul Adrian Haidu cu fiecare ocazie. Pentru cei care mai aveau nevoie de confirmari. Si in acelasi timp ni s-a redat speranta dupa care tanjeam. Acum stim ca e de ajuns sa ajunga unul din noi celebru ca restul vom fi oricum pomeniti alaturi de numele lui, ca in grupurile mari. Tristan Tzara al nostru si-a inceput proiectul de includere in posteritate prin biografiile postume. In aceasta serie va prezint cu mandrie http://bucharestian.wordpress.com/2009/09/09/biografia-postuma-a-stefaniei-oprina/

pe stradute pana-n Vama

Stii momentul ala de care vorbeste lumea “when your life flashes before your eyes”? Azi am desoperit ca nu e nevoie de un moment dramatic, de o experienta aproape fatala sa retraiesti o mare parte din viata intr-o clipa. E de ajuns sa te rataceti pe niste stradute…. Asa am ajuns azi din nou in Vama… Nu, nu era o “straduta” de 324 de km sa ajung chiar pe nisip ci barul Vama Veche km 0. Cand m-a invatat cineva drumul pana acolo nu fusesm niciodata in Vama originala si nici muzica nu cred ca o ascultam eu pe atunci. Nu, nu eram atat de mica, eram atat de…neslefuita ar zice cineva. Am intrat in curte, am ocolit prin stanga restaurantului ca de obcei. Leii erau acolo atenti la orice musafir nepoftit (de parca exista asa ceva in vama) , am deschis prima usa mare, am urcat prima treapta din scara ingusta in spirala si…mi s-au inmuiat picioarele. Eram ca o fetita emtionata in fata baiatul pe care il place. Dar a fost ceva mai puternic…mirosul ala de lemn, de vechi, de sfori atarnate pe pereti. Am urcat scarile desi avem un nod in gat…parca asteptam sa vad cumva daca am reusit sa trec proba timpului prin ceva. Dar am deschis a doua usa si nu am gasit mesele mari, tablourile cu cainele, barul imens, aglomeratia, stratul ala gros de fum, cuierul sau fularul uitat, U2, zgomotul, nici macar vechea inscriptie ce servea drept reclama “"Cantitati mitocanesti la preturi muncitoresti". Dar cel mai mult asteptam sa ma gasesc pe mine acolo, in liceu, nu demult, dupa primul Shrek... acum o vesnicie de fapt... Pe mine dar nu singura, vama nu era locul meu si nu am fost niciodata singura, intotdeauna cu ea. Uite asa.. numai pt chestia asta o sa-mi pun DE CE desi nici macar eu nu mai ascult de cand s-a comerializat Tudor atat.

si Google viseaza la mare

Azi m-am simtit mai apropiata ca niciodata de Google pentru ca am impartasit aceeasi stare. Putin ciudat dar o sa ma simt prost cand o sa plec in vacanta si el o sa ramana aici sa munceasca in continuare pt ceilalti cautand "papadii si Herodoti"

Take a Deep Breath

Ultima suta de metri....Dar cursa e cu obstacole...final round : "gradina cu cactusi"...dar o sa fie bine...Take a deep breath...

Revista Facultatii de Litere

Open publication - Free publishing - More teatru

Kings of Leon - Revelry

"What a night for a dance, you know I'm a dancing machine.... With the fire in my bones.... And the sweet taste of kerosene.... I get lost in the night so high don't wanna come down..." Oricum ar fi mai e putin si se termina...just hold on for a little while...

alternativa povestii cu barza

Pana la urma? Numai pustiul din reclama precedenta s-a prins? Oricum varianta asta e foarte amuzanta si daca tot a durat 9luni sa fie completa i-am acordat si eu 47 de secunde sa o vizionez.

se stie ea

poza asta e o dedicatie-premonitie...se stie sconsul din spatele aluziei

o pauza de seriozitate

I A fost un pitic.

Era prost

Si peltic.

Cu frati buni Gargauni

Ratacea

Prin vagauni.

Facea pipi

Într-o lalea

Si locuia

Într-o stea.

Se rastea

Cu-n vârf de ac

La furnica

Si gândac.

Când misca

Nu se stia

Daca-i nasul,

Daca-i pasul.

II O, natâng pitic,

Faptura de nimic,

Cum de ti-a placut

Fata trestioara,

Gura ei de mac,

Soldul ca un arc,

Când tu te-ai stiut

Fiinta de ocara?

O, pitic nebun

Fata e un turn.

Îl strivi

Cu degetul mic

Si-l ascunse

În buric.

(Eugen Ionescu Balada)

Chipul din spatele cartii

Am cumparat cartea intamplator, am ales-o de pe un raft fara sa imi placa cel putin coperta sau titlul. Am citit-o tarziu din lipsa de altceva dar m-a impresionat de la prima pagina. Pe scurt un fost student vede din intamplare intr-o seara la Tv un interviu cu fostul lui profesor, acum bolnav de ALS si incepe sa-l viziteze in fiecare...marti bineinteles. Lucru ce ii schimba viata. Am citit-o si aproape de final m-am gandit sa vad si filmul. Google...marti cu Morrie...youtube...acolo unde am ramas surprinsa fiindu-mi teama sa deschid asa zisul trailer. Era chiar interviul vazut tot intamplator,ca si mine de personajul cartii. M-a cuprins un sentiment apasator si trist de...realitate si am simtit ca nu pot sa mai citesc pana la sfarsit. Nu stiu de ce nu m-am gandit ca e poveste reala. Poate ca e prea trista, poate pt ca Morrie era deja pe moarte inainte sa fie scrisa toata cartea,cu mult inainte sa o gasesc pe raft...Nu as fi vrut sa ii pun un chip batranului de care ma atasem atat de mult...Ce ramane clar este ca omul din spatele paginilor da o adevarata lectie de optimism, una puternica si reala nu regizata, contrafacuta. O recomand pt poveste, pt sfaturi, pt Morrie. Cartea nu e o capodopera autorul de altfel fiind jurnalist spotiv nu scriitor deci nu il judecati prea tare. http://video.google.com/videoplay?docid=3863455317235235085 Prima pagina Ultimul curs din viata batranului meu profesor s-a tinut o data pe saptamana, acasa la el, langa fereastra din biroul lui, de unde se vedea un hibiscus pitic cu flori roz. Cursul se tinea martea. Incepea dupa micul dejun. Tema era sensul vietii. Profesorul preda din experienta. Nu se dadeau note, dar se tineau examene orale in fiecare saptamana. Trebuia sa raspunzi la intrebari si ti se cerea sa pui tu insuti intrebari. Din cand in cand aveai parte si de un exercitiu “fizic”, adica trebuia sa il ajuti pe domn’ profesor sa-si sprijine capul mai comod pe perna sau sa-si puna ochelarii pe nas. Daca il sarutai la plecare, primeai o nota mai mare. Nu era nevoie de carti, desi se discuta de o multime de subiecte, inclusiv despre dragoste, munca, societate, familie, batranete, iertare si chiar si despre moarte. Ultimul curs a fost foarte scurt, doar cateva cuvinte. Festivitatea de absolvire a fost inmormantarea. Desi nu a avut loc nici un examen final, a trebuit redactata o lucrare lunga despre cele invatate. Ceea ce cititi acum este aceasta lucrare. La ultimul curs din viata batranului meu profesor a participat un singur student. Eu. “I’m on the last great journey here–and people want me to tell them what to pack" Don't let go too soon. But don't hang on too long