23 decembrie 2008

drusbA

...nu inteleg cum a avut 2008 tot 365 de zile, de cand sunt eu anul 3 de facultate, cum de am licenta cand abia am scapat de BAC, cum implinesc 22 de ani daca eu inca am 18... Asa ca declar anul 2009 anul absurditatilor. Si cum absurdul are si un nume propriu... Je vous offre...Eugen Ionescu!
Guturaiul
Cumnatul meu avea, pe linie paterna, un var primar, al carui unchi pe linie materna avea un socru, al carui bunic pe linie paterna se-n-surase in a doua casatorie cu o tanara bastinasa, al carui frate intalnise intr-una din calatoriile sale o fata de care se indragostise si cu care a avut un fiu, care s-a casatorit cu o farmacista curajoasa, care nu era altineva decat nepoata unui subofiter de marina din marina britanica si al carui tata adoptiv avea o matusa care vorbea curgator spaniola si care era, poate, una din nepoatele unu inginer, mort de tanar. Nepot, la randul lui al unui proprietar de vie din care se obtinea un vin modest, dar care avea un var de-al doilea, casnic, plutonier, al carui fiu se-nsurase cu o fata tanara foarte frumoasa, divortata, al carui prim sot era fiul unui patriot sincer care s-a priceput sa-si creasca una din fete in dorinta de-a face avere si care a reusit sa se marite cu un vanator, care-l cunoscuse pe Rothschild si al carui frate, dupe ce-si schimbase de mai multe ori meseria, s-a casatorit si a avut o fiica, al carui strabunic piripiu, purta niste ochelari pe care ii primise de la un var de-al lui, cumnatul unui portughez, fiu natural al unui morar, un pescar sarac, al carui frate de lapte luase de nevasta pe fiica unui fost medic de tara, el insusi frate de lapte cu fiul unui laptar, la randul lui fiul natural al unui alt medic de tara, insurat de trei ori la rand, a carui a treia sotie… Domnul Martin: am cunoscut-o pe aceasta a treia sotie daca nu ma insel. Manca pui de gaina intr-un viespar. Pompierul: nu era aceeasi. Dnl Martin: Sssst! Pompierul: Spuneam: …a carui a treia sotie era fiica celei mai bune moase din tinut si care, vaduva de timpuriu... Dnl Smith: Ca nevasta-mea. P: ...s-a remaritat cu un geamgiu plin de viata, care facuse fiicei unui sef de gara un copil care s-a priceput sa-si croiasca drum in viata.... Si care luase in casatorie o negustoreasa al carei tata fusese cresut in Canada de-o batranica care era nepoata unui duhovnic, a carui bunica facea uneori iarna, ca toata lumea, guturai. D: Ciudata poveste, aproape de necrezut. Dnl Martin: Cand prinzi guturai trebuie sa inghiti panglici. Dnl Smith: E o precautie inutila dar absolut necesara. Dna Smith: O da Capitane ia-o de la capat!toti va rugam!

18 decembrie 2008

ho ho ho! -->hi hi hi--> LOL

Ultima, recunosc, mi se pare foarte trista. Dar oare ei ar vrea sa aiba picioare? nu m-am gandit niciodata sa le fac... Dar unde s-ar duce?

13 decembrie 2008

oh well

"Oh well I don't mind,
if you don't mind'
Cause I don't shine if you don't shine Before you go, can you read my mind?"

4 decembrie 2008

now what?

ESTRAGON: (sadly). You see, you piss better when I'm not there. VLADIMIR: I missed you . . . and at the same time I was happy. Isn't that a strange thing? ESTRAGON: (shocked). Happy? VLADIMIR: Perhaps it's not quite the right word. ESTRAGON: And now? VLADIMIR: Now? . . . (Joyous.) There you are again . . . (Indifferent.) There we are again. . . (Gloomy.) There I am again. ESTRAGON: You see, you feel worse when I'm with you. I feel better alone too. VLADIMIR: (vexed). Then why do you always come crawling back? ESTRAGON: I don't know. You must be happy too, deep down, if you only knew it. ESTRAGON: Happy about what? VLADIMIR: To be back with me again. ESTRAGON: Would you say so? VLADIMIR: Say you are, even if it's not true. ESTRAGON: What am I to say? VLADIMIR: Say, I am happy. ESTRAGON: I am happy. VLADIMIR: So am I. ESTRAGON: So am I. VLADIMIR: We are happy. ESTRAGON: We are happy. (Silence.) What do we do now, now that we are happy?

No, it's not worthwhile now.

VLADIMIR: Wait! VLADIMIR: I'm cold! ESTRAGON: Wait! (He moves away from Vladimir.) I sometimes wonder if we wouldn't have been better off alone, each one for himself. (He crosses the stage and sits down on the mound.) We weren't made for the same road.
VLADIMIR: (without anger). It's not certain.
ESTRAGON: No, nothing is certain. Vladimir slowly crosses the stage and sits down beside Estragon
VLADIMIR: We can still part, if you think it would be better.
ESTRAGON: It's not worthwhile now. Silence.
VLADIMIR: No, it's not worthwhile now. Silence.
ESTRAGON: Well, shall we go?
VLADIMIR: Yes, let's go. They do not move.