Cand ma gandesc la mare mi se strange stomacul si mi se face rau. E un sentiment, o imagine, o stare prea puternica si corpul meu este sugrumat de prea multe haine sa ii poata face fata. Cand ma gandesc la mare ma loveste un sentiment oribil de lasitate, de culpa. Imi ascund corpul in fulare groase si manusi frumos colorate si parasesc marea la prima adiere mai puternica. Nu stau acolo cu ea, sa infrunt gerul, zapada, ploaia, vantul....eu ma refugiez intre blocurile mele inalte si monotone si las albastrul ei prada iernii.
Asa ca am fost sa ii cer scuze...
Feeling twenty-two, acting seventeen, This is the nearest thing to crazy I have ever known, I was never crazy on my own…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu